Programul Operațional Regional Uniunea Europeană Guvernul României Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Județul Maramureș Instrumente Structurale

Bucătărie tradițională

Sătenii din zona dintre Mara și Cosău, trăind aproape de munte cu obiceiurile lor străvechi, şi-au dezvoltat o artă culinară specifică. Se mănâncă sănătos aici și se mănâncă pe săturate, pentru că oamenii se duc apoi la câmp, unde muncesc până seara. De cele mai multe ori, micul dejun este consistent: uneori chiar o „coleșă”, „tocană cu brânză”, ori „pătură”, o mămăligă cu brânză și jumări, care să țină de foame până la prânz.

Dacă nu se face „pătură”, se face repede o „mâncărușă”, adică o omletă mare cu ouă și brânză. Sau plăcinte, umplute cu brânză, cu cartofi, ori cu magiun de prune. La prânz, nu trebuie ratați „curechii umpluți”, adică sarmalele mărunte și gustoase. Se mai fac și sarmale de post, umplute cu ciuperci, ori sarmale cu păsat. După masă nimic nu merge mai bine ca niște „pancove”, adică niște gogoși gustoase.

Unul din locurile cele mai bune de a savura mâncarea locală este la stână, acolo unde se face brânza. După ce se mulg oile, se încheagă brânza, adunată într-un tifon și pusă la scurs, până iese tot zerul din ea. Zerul care a rămas se pune la fiert și se mai strânge o dată, pentru urdă dulce și gustoasă. Din ce a rămas, se pregătește un balmoș, denumit local și „cotoz”, cuvânt care se regăsește și în toponime, ori în porecle. Balmoșul este făcut din făină de mălai fiartă în zer și din „jintiță” (smântână), așa cum doar la stână se poate mânca. Tot la stână găsești și „lapte de oi”, iaurt special făcut din lapte de oaie, cu un gust acrișor.

Pentru a degusta aceste produse tradiționale, dar şi urda și cașul proaspăt preparat, există aici programele opționale „O zi la stână”, pe care le organizează agențiile de turism locale. Cine petrece o zi la stână poate afla direct de la ciobani cum e să trăiești zi de zi în inima munților, sub cerul liber.

Apa râurilor Mara şi Cosău ajută să iasă bună horinca de prune, mere sau de pere, după cum se fac poamele vara.

Socăcițe (bucătărese) pricepute și bune de gură se găsesc în fiecare sat. Ele fac bucate gustoase și povestesc oaspeţilor multe povești din lumea satului. Uneori tot socăcițele sunt și ghizi pricepuți, așa cum e Mărie Hotea „Vodoaia” din Breb, cunoscătoare în detaliu a lumii dintre Mara și Cosău.

39630 de vizitatori în total Hartă site Condiţii de utilizare RSS
www.inforegio.ro Investim în viitorul tãu! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionalã.

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficialã a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

 

© 2012-2013 MARA COSĂU. Toate documentele și fotografiile sunt proprietatea Consiliului Județean Maramureș.