Programul Operațional Regional Uniunea Europeană Guvernul României Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Județul Maramureș Instrumente Structurale

Tăul Morărenilor

Rezervația naturală Lacul Morărenilor s-a constituit ca arie protejată în anul 2000. Lacul este situat pe hotarul satului Breb, în partea superioară a Piemontului Gutâi, la altitudinea de 853 m. Tăul (lacul) Morărenilor sau „Tăul Brebului”, cum îi zic localnicii, s-a format printr-o alunecare de teren şi are o formă aproape circulară, cu un luciu de apă de 4300 m², un pH de 7,0 şi o adâncime maximă de 20 m. Rezervația se află astăzi în custodia Societăţii Ecologiste din Maramureş. Apa lacului provine dintr-un pârâu cu debit constant şi din izvoare subterane, iar surplusul se scurge în pârâul Valea Mare, afluent al râului Mara.

O baladă, cunoscută și cu numele „Todor și Palaga”, ne spune că în vremurile de demult, doi îndrăgostiți, neavând învoirea părinților, s-au dus în Tăul Morărenilor și s-au înecat, iar din trupurile lor au crescut „rug și rujiță”:

 

„Doi tineri ce se iubea
Și părinții nu-i voia,
Când o fost, pe la luat,
Înt-un tău s-o aruncat
Și părinții i-o aflat,
La măr cu  frunza rotundă,
Unde-i apa mai afundă,
La măr cu frunză rotată,
Unde-i  apa tâlburată.
Pe ei de-acolo i-o scos.
Și pe el l-o astupat,
L-o astupat din sus de drum
Și pe ie din jos de drum.
Și din el că și-o crescut
Tăt un ruguț mândru, sfânt
Și s-o-ntins peste pământ.
Și din ie că și-o crescut
O rujiță mândră, sfântă.
Rugu-atâta s-o întins
Și rujița o cuprins.
Cine pe drum, cum trecea,
Numai  tăt așe zicea:
- Nin uitați-vă, o dată,
Că nu-i dragoste curată
Că-i cu doruri mestecată.
Cine despărțe(ște) doi dragi,
Ducă-i corbii carnea-n fagi,
Cine despărțe(ște) doi dulci
Ducă-i corbii carnea-n ciungi,
Cioantele pe sub butuci.
Și pe noi ne-o despărțit
Și-amândoi ne-am omorât”.

 

Oricine urmează calea de acces către Tău este recompensat de bucuria descoperirii unui loc de o rară frumusețe. În zilele senine și însorite, Creasta Cocoșului se oglindeşte în tău şi recompensează pe deplin eforturile turistului.

Aici sunt habitate speciale în care s-au dezvoltat ecosisteme terestre şi acvatice, reprezentate prin specii de floră şi faună izolate reproductiv. Aşadar, ele au evoluat diferit de „rudele” lor  din exterior. Din acest potențial uriaș de floră, reprezentative sunt trifoiul de baltă (Menyanthes trifoliata), ţăpuşica (Nardus stricta), curechii de munte (Dryoptens cristata), brădișorul (Lycopodium inundatum), arnica (Arnica montana), clopoțeii (Campanula serrata), ultimele patru găsindu-se pe lista speciilor amenințate la nivel european. În plus, malul lacului este de fapt o mlaștină acoperită de un covor compact de mușchi (Sphagnum sp).

Pe marginea tăului se găseşte un ariniș format din arin negru (Alnus glutinosa), arin de munte (Alnus viridis), arin alb (Alnus incana). După cum spunea cunoscutul botanist maramureșean Artur Coman, Tăul Morărenilor este singura locație din țară unde cresc la un loc cele trei specii de arin. Alături de ele se mai găsesc pe teritoriul rezervației specii cum ar fi fagul (Fagus silvatica), alunul (Corylus avellana), salcia aurie (Salix aurita), socul (Sambucus nigra), plopul tremurător (Populus tremula) ș.a.

Fauna rezervaţiei este diversă, cuprinzând nevertebrate şi vertebrate cum ar fi sălămâzdra carpatică (Triturus montondoni), buhaiul de baltă cu burtă galbenă (Bombina variegata), broasca roşie de munte (Rana temporaria), şopârla de munte (Lacerta vivipara), vipera (Vipera berus), corcodelul mic (Podiceps ruficollis), corcodelul cu gât negru (Podiceps nigricollis), raţa sălbatică mare (Anas platyrhynchos), codobatura de munte (Motacilla  cinerea), codobatura albă (Motacilla  alba), cristelul de câmp (Crex crex).

Din anul 2004 rezervația a intrat în circuit turistic, prin marcarea cu cruce roșie a unui traseu prin punctele Ocna Șugatag – Hoteni – Breb - Tăul Morărenilor – Tăul Chendroaiei - Creasta Cocoșului, cod 4.29, cu  o lungime de 18 km și durată de șapte ore; plecarea se face din Ocna Șugatag sau din Desești.

Zona poate fi vizitată cu sprijinul agenţiilor turistice locale, care oferă vizite ghidate de o zi în ariile protejate.

39630 de vizitatori în total Hartă site Condiţii de utilizare RSS
www.inforegio.ro Investim în viitorul tãu! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionalã.

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficialã a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

 

© 2012-2013 MARA COSĂU. Toate documentele și fotografiile sunt proprietatea Consiliului Județean Maramureș.