Programul Operațional Regional Uniunea Europeană Guvernul României Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Județul Maramureș Instrumente Structurale

Satul Breb va găzdui o șezătoare prin intermediul căreia va fi adus în prim-plan ecoturismul.

Satul Breb va găzdui la sfârșitul acestei săptămâni un eveniment inedit. Este vorba despre o șezătoare prin intermediul căreia va fi adus în prim-plan ecoturismul. Prin aceste eveniment se dorește găsirea unor parteneri pentru realizarea unui ghid turistic al satului.

Acțiunea este organizată de Clubul Green Impact. Acest club a fost înființat în satul Breb în anul 2017 și are 25 de membri, fiind alcătuit în mare parte de tineri.

”Acest club este format din copii, voluntari, care, în cadrul organizației și cu specific pentru zonele ecoturistice, pentru că suntem într-un cadru ecoturistic cum este Creasta Cocoșului Mara-Cosău. Suntem în special orientați pentru promovarea ecoturismului, a tradițiilor și a obiceiurilor noastre strămoșești. Acest club s-a hotărât ca în primul lui proiect în folosul comunității să se axeze pe prezentarea și promovarea satului Breb”, a spus Vasile Marian Pop, unul dintre liderii Clubului Green Impact.

În cadrul proiectului membrii clubului vor să facă un ghid turistic al satului Breb, prin care să prezinte tot ce are mai frumos acest sat tradițional.

”Pentru această acțiune avem nevoie de suport și tehnic și financiar și în căutarea unor astfel de oameni care ar putea să ne susțină, în data de 14 ianuarie de la ora 12:30, la căminul cultural din Breb organizăm un eveniment invitație. Acest eveniment l-am conceput sub forma unei șezătoare pentru că suntem într-o zonă tradițională și Brebul este unul din cele mai vizitate sate ale Maramureșului”, a adăugat Vasile Marian Pop.

La șezătoare sunt invitate toate persoanele care iubesc tradițiile, întrucât la această acțiune vor lua parte și meșteșugarii satului.

sursa: http://maramedia.ro/special-invita-ie-la-ezatoare-in-breb

47941 de vizitatori în total Hartă site Condiţii de utilizare RSS
www.inforegio.ro Investim în viitorul tãu! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionalã.

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficialã a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

 

© 2012-2013 MARA COSĂU. Toate documentele și fotografiile sunt proprietatea Consiliului Județean Maramureș.