Programul Operațional Regional Uniunea Europeană Guvernul României Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Județul Maramureș Instrumente Structurale

Satul Budești

Comuna Budești de pe valea Cosăului include satele Budești și Sârbi, situate la poalele Munților Gutâi și Lăpuș, la intersecția a două drumuri județene (DJ 109 F și DJ 186 B). Comuna este situată la 23 km de Sighetu Marmației, 6 km de stațiunea balneoclimaterică Ocna Șugatag, 12 km de pârtia de schi „Icoana” de la Cavnic și la 44 km de reședința de județ - Baia Mare.

Satul  Budești a făcut parte din Cnezatul Văii Cosăului ce s-a aflat înainte de anul 1361 în proprietatea lui Stan Albu, iar după această dată este dăruit de regele Ludovic, prin diploma din 14 mai 1361, lui Bud și fraților săi, fiii cneazului Locovoi. De la acest Bud, fiul lui Locovoi, își trage Budeștiul numele.

La începutul veacului următor, în anul 1402, sunt pomenite în documentele vremii două așezări, Budești dar și Vințești, aflat în partea dinspre munte, care mai apoi s-au contopit, dând satul de astăzi. Așezarea cunoaște o evoluție continuă, ajungând la sfârșitul veacului al XIX-lea să aibă cam 200 de fumuri și 2.000 de locuitori. Învățatul Tit Bud, protopopul Cosăului  îl numeşte atunci „mica Romă a Maramureșului”, dată fiind așezarea pe mai multe coline și faptul că era un sat înfloritor cu mai multe biserici. Astăzi, Budeștiul este centru de comună și are  aproape 1.000 de case și o populație de 2.500 de locuitori.

Monumente istorice: Biserica de lemn „Sf. Nicolae” – Budești Josani (1643); Biserica de lemn „Sf. Nicolae” – Budești Susani (1760).

39630 de vizitatori în total Hartă site Condiţii de utilizare RSS
www.inforegio.ro Investim în viitorul tãu! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionalã.

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficialã a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

 

© 2012-2013 MARA COSĂU. Toate documentele și fotografiile sunt proprietatea Consiliului Județean Maramureș.